Ca şi o rimă câzută din vers,

Să plutesc peste cărţi, să cobor

Ca un cuvânt din gândul pervers.

„- Pentru cine bat clopotele?

– Ele bat pentru tine…”

(Ernest Hemingway)

Până la ultimul gând

Mai visez

şi

mai sper…

Până la ultimul zâmbet

Mai zbor

şi

mai simt…

Până la ultimul soare

Mai sunt

şi iubesc.

Până la ultima şoaptă

Mă rog –

Mai trăiesc…

Copacul cel ce mă umbrea în vară

Şi doina m-a-nvăţat s-o cânt

În noaptea asta

L-au tăiat: -

Doar trunchiul în pământ –

I-a mai rămas –

Un ciot schilod…

Dar omul nemilos

Se încălzeşte-acum

Şi leagănă-un copil,

Visând să crească mare.

Ce altoieşte el cu inima-i de scrum?

Cum i-a aprinde-n piept un soare?

Bunică-i, vin să-i spun,

Că-i nemiloasă lumea,

Copacul meu…

Dar ce să văd?! Mă stăpânesc cu greu.

Pe cei ce-au scos şi crucea

De pe mormântul bunei,

Să-i miluiască Dumnezeu.

departe,

în visul mult dorit

O să mă nasc

oarbă – să nu văd

soarele negru;

fără simţ – să nu-mi pută

florile de mucigai;

surdă – să nu aud

marşuri funebre;

mută – să nu vorbesc

cu cei din halucinaţii.

O să mă nasc moartă.

Sau nu o să mă nasc deloc –

avortată.

Crimă supremă.

Femeia şi Bărbatul

vor fi ucigaşii.

Din cadavrul-copil

o să crească un copac mare

cu fructe multe, amare,

cu seminţe alese, dulci

pentru că am venit din păcat

şi păcatul m-a ucis.

Dar,

departe

de visul mult dorit

văd, aud, vorbesc,

respir, tind, gândesc.

Nori grei, gravizi cu ploi de viaţă.

Dar sunt şi nori de fum, de scrum,

Trimişi de-o inimă de gheaţă.

Sunt nori ce plâng cu plâns amar,

Sunt nori cu bocet atmosferic

Ce-amestecă într-un calvar

Vieţi omeneşti cu-n râs himeric.

Dar eu prin caldele băltoace

Vreau să dansez desculţ, să cânt,

Când grâu-n spic tăcut se coace

Şi iese abur din pământ…

Un fulg de nea e o comoară,

Un fulg de nea – ce dansator!

Pluteşte, cântă-n aer, zboară…

E un fantasm copleşitor.

Un fulg de nea, plăpând şi moale,

Pe geana mea. Vai! Ce mister!

Un fulg vrăjeşte lumea mare

Un fulg micuţ e-un sol din cer.

O, fulg de nea! … (Ridic pleoapa.)

Nu, nu pleca, mai fă-ţi răgaz!

Un fulg – o lacrimă, o apă

Ce se prelinge pe obraz…

Un fulg de nea

(Finalul trist…) –

O scurtă viaţă de artist…

crescendo tristeţii

iar primăvara geloasă

tot plânge isteric tot râde

crescendo tristeţii

un ultim val de zăpadă

mă grăbeşte să debrasez

de noroiul uscat de pe la glezne

crescendo tristeţii

un mesaj pierdut prin reţea

mă trezesc alături de

copilul-bărbat

atât de iubit de cuminte cântă

crescendo tristeţii

trecutul doarme ruşinat în cimitir

trecutul o foaie albă de hârtie

în timp ce-n viitoru-mi armonizat

cu rima zâmbetului

încât incontestabil voi trăi o poezie

crescendo al vieţii

crezând, nădăjduind, iubind

spre desăvârşire

fără să-mi mai dau seama de o uitată elegie

fredonez a vântului

diminuendo tristeţii

unde se naşte ideea

curcubeul ne-a uitat când

apusul mort e greoi

incandescent

e totul împrejurul

e-ncrustat în triunghiuri violete

iar umbra se fardează

în nuanţe gri

oamenii diabolice mariotene

se iubesc

cu dezolare

tăcerea picură dormind

unde se naşte ideea.

(Încercare de ciclu poetic)

Dimineaţă

Ies pe prag, afară.

Ce crezi că văd?!

Oraşu-i sur…

Mi l-au afumat

Şi omul mic,

Şi omul mare…

Ce grozăvie…

Ia uite peste geam:

Fumează toţi:

Oraşu-i plin

De fum,

De scrum,

Cu ce să respir? …

Mă ascund într-un

ingambament.

Doar o clipă şi mor de

hipoxie…

Gata. Cad. Deja?

Mă târâi până la automatul

cu aer proaspăt (nepoluat).

Cu greu mă-ntind

Până la ochiul flămând de

monede.

Arunc una de-o mie

Şi-mi cumpăr o doză…

Inspir… În sfârşit, Viaţă!

O să duc aer şi acasă…

Mă furişez tiptil,

Mă feresc de ochi străini…

Sper ca nimeni să nu mă

Împuşte cu vre-un muc de ţigară…

Căci aici e război:

Luptă α cu β,

Luptă nor cu sclipire de

soare,

E război… între fraţi şi surori,

Fumători şi nefumători.

Învingem

Sau vom fi învinşi?

De o doză…

Ultima…

Iubite,

Ştii,

Mi-e dor de-un soare blând,

Ca-n copilărie,

Căci ăsta sângerează;

Mi-e dor de-o ploaie bună,

Căci cerul de azi

Numai burează…

Brun, sur

Şi afară,

Şi în casă…

Şi în biserică sur, brun…

Ingambament

Într-un calvar de fum

Mai simt…

Că mor

De hipoxie.

Mi-e dor de-un strop

De poezie.

…

Ingambament

Până în ultimul moment!

Madona cu pruncul

(Portret modern)

Picior peste picior

Şi o cafea,

Şi o ţigară într-un gest de şic,

Aromă grea,

Clăbuci de fum

Se lasă-n cărucior peste copilu-i mic.

El plânge

Şi ca pe o suzetă

Îi pune-n buze un muc de ţigaretă.

Copilul suge nicotină:

Zâmbeşte, adoarme şi suspină…

Portret modern a tot ce-i viu?

Portret modern a tot neviu,

Când poezie, calm, fumează

Lungită-ntr-un sicriu…

Luna plină

câtă lumină în geam

mă trezesc orbit(ă)

…….

e lună plină.

Nucul

ce greu se ridică seva spre vârf

el va înflori mai târziu

…….

nucul bătrân.

Hai ku

abatere

tăcerea este mult mai caldă astăzi

…….

hai ku

mine nuzi să hoinărim.

Picăturile pentru nas

mă-năduş prin somn

de-o hipoxie nebună

…….

s-au terminat picăturile.

Ghicitoare

de-ale umorului paranoic

Privesc piciorul amputat:

Ceva îmi lipseşte…

Ce-o fi oare?

Infamie!

Mă simt o salbă de mărgele,

Un colier cu pietre grele,

Stau în vitrină prăfuită,

abia respir –

… iar sunt răpită…