Salutabilă rămâne a fi tendinţa revigorativă a tinerei Sanda Samcov de a revalorifica continuu subtilităţile versului contemporan, impunându-se din start printr-o regulă a jocului ce se impune printr-un mesaj adânc şi profund Vreau să mă las purtată de vânt / Ca şi o rimă căzută din vers / Să plutesc peste cărţi, să cobor, / Ca un cuvânt din gândul pervers.
Specificul vizionar dual îl sesizăm în trăirea poetică a acesteia, impunându-se printr-o sensibilitate dură, ce tinde să protejeze cu migală interioritatea spirituală, impunându-o prin continuă aspiraţie spre absolutul nerevalorificat în totalitatea acestuia Până la ultimul gând / Mai visez / Şi / Mai sper / … / Mai zbor şi mai simt… / (Până…)
Încercările continui de a-şi găsi o formulă a sa, un model liric aparte îi impun versurile înainte publicului o cromatică diferenţiată de la caz la caz, demonstrându-ne încă o dată că anume căutarea în structura versului rămâne încă a fi un punct de răscolire, de construire pe potrivă a noului în poezie.
Întreg universul pe care tinde să-l revalorifice impune, o gamă largă de gânduri transpuse prin cuvinte, ce cheamă la evoluţia de gânduri. Hazardul cuvintelor individualizează un spaţiu poetic aparte, promovând versul de factură dublă, pe alocuri deliricizat, practicând o formulă de expresie într-o continuă căutare. Inovatorismul pe care caută să-l impună artista cuvântului prezintă anumite modele nevalorificate în totalitate. Faţeta poetică va fi, pe semne, încă revalorificată, până la găsirea unui eu propriu impunător, cu un tipar liric pe potrivă.
Cojocaru Constantin
